
Au fost foarte multe persoane cărora le-a plăcut în mod deosebit postul "Ce vremuri..." şi mulţi au căzut în melancolie după citirea acestuia, câţiva chiar au suferit depresii, au luat-o pe alcool sau pastile, sau fumuri (în cap sau în piept...), alţii chiar au divorţat, şi-au bătut copii, soţiile, mamele sau au eşuat încercând să-şi bată taţii, m-am hotărât să scriu înca un episod, volum, parte, bucată, spuneţi-i cum vreţi voi, despre vremurile frumoase care au fost şi mulţi dintre noi le-am trăit....
Am să vorbesc despre desene animate....:)
Acum, cu siguranţă, sunt câţiva care râd, dar să fim serioşi şi hai să ne amintim minunatele desene cu care ne umpleam timpul... În special cei născuţi în anii '80 vor ştii despre ce vorbesc...
Vă amintiţi "Familia Flinstone"?...N-aveţi cum să-i uitaţi pe Fred, Wilma, Barney, Betty, Pebbles, Bamm Bamm şi Dino... Ne distram toţi când îl auzeam pe Fred cum striga "Wilma i'm home!!!".... chiar şi acum mai strig din când în când "Mama i'm home!!!" şi în loc de o întâmpinare călduroasă mă aleg cu un "Ţi-ai găsit de lucru???". Strigam toţi copii în gura mare prin curte sau fugind prin casă "Yaba daba doooooo!!!!" şi părinţii noştri ne acompaniau "Ce dracu' ai? Ai dilit??? Calmează-te o dată!!!"
Vă amintiţi de "Popeye"?... Cea mai mare abureală inventată vreodată de părinţi ca să ne facă să mâncăm nenorocitul ăla de spanac "Mănâncă şi o să ajungi ca Popeye!"...Şi noi muşcam momeala... Apoi sătui, îngreţoşaţi de la verdeaţa aia reuşeam totuşi să zburdăm şi să ne suflecăm mânecile bluzei şi să ne încordăm, cică aveam şi noi antebraţele lui...Câţiva dintre noi pariez că şi-au desenat şi o ancoră pe mână (you know who you are...). Ce nu puteam să înteleg eu niciodată: cum naiba de se punea Popeye ăsta în atâtea situaţii critice, omora pe toată lumea cu bătaia, de mii de ori a fost aproape să moară până când în ultima clipă scotea din chiloţi sau de altundeva (încă o enigmă...hmmm) o cutie de spanac şi scăpa, şi toate astea pentru urâtania şi lungana şi slăbănoaga aia de Olive... Îţi dai seama!? Imaginează-ţi că femeia ta se numeşte "Măslina"... şi mai are şi 2 metri înălţime şi un glas piţigăiat că ţi se ridică păru pe tine şi cineva cândva undeva încearcă să ţi-o răpească...Ce ai face? E bine, eu ştiu ce-aş face...Aş striga dupş ăla "Ia-o frăţică şi du-teeeee...."
Vă amintiţi "Ştrumfii"?... Omuleţii ăia mici şi drăgălaşi şi...albaştrii. Pe "Papa Ştrumf" vi-l mai amintiţi şi pe restul tribului, că oricum toţi se numeau Ştrumf?!Unul era leneşul, altul harnicul, şi tot aşa... Cred că prima dată când am urât în viaţa mea pe cineva a fost uitându-mă la "Ştrumfii". Atata puteam să o urăsc pe pisica aia, Azrael, pe lângă că nu era bună de nimic mai era şi cu figuri...De Gargamel îmi era oarecum milă când îl vedeam aşa gâboşit, hainele peticite, dinţii roşi, măcar avea voinţă omu'...
Vă mai amintiţi "Tom&Jerry"? Erau preferatele tututor copiilor, adulţilor, femeilor, mamelor, unchilor, bunicilor şi chiar şi cei plecaţi dintre noi mai aruncau câte o privire pe geamul nostru doar să-l vadă pe Tom cum tot încearcă şi încearcă şi încearcă...şi atât. Prea multe cuvinte nu îmi găsesc să le folosesc despre acest serial animat...Trebuie doar pronunţat numele şi eşti imediat învăluit de un sentiment de bunădispoziţie...
Bineînţeles, ar mai fi o grămadă de desene animate ce merită amintite şi chiar am s-o fac: Looney Tunes (Bugs Bunny, Duffy Duck, Porky Pig, Elmer Fudd, Tweety & Silvester), Scooby Doo, Mickey Mouse, Donald Duck şi multe altele pe care vă las pe voi să le amintiţi aici....
După părerea mea astea au fost şi încă SUNT adevaratele desene animate... Aveau personalitate, dar în primul rând aveau VIAŢĂ.... Nu Naruto, nu astea de acuma făcute parcă în masă şi la viteză, ca şi conservele de vacă... Poate mă înşel, poate sunt alte vremuri şi copiii din ziua de azi chiar simt desenele de-acum cum am făcut-o şi noi la rândul nostru... Dar diferenţa e că eu când eram copil chiar şi bunicului meu îi plăcea să se uite la Tom&Jerry... Nu prea mă vad eu la 60-70 de ani să mă uit la Naruto sau Dexter...
Deci, până data viitoare, "Th-th-th-that's all folks!"
Băiatu' tău,
Zeze
P.S.: "Can't change the past...but can change the future y'all!"
9 comentarii;:
foarte fain...chiar mi-o placut f mult :) :*
Foarte tare postu asta cu "Ce vremuri...".chiar imi amintesc cu drag de multe chestii faine din copilarie...astept ceva la fel de tare k partea I (aia chiar m-a pus pe ganduri).astea cu desenele animate,ca stateam totzi gura casca si beleam okii la Tom & Jerry,nu mi s-a parut asa izbitor.oricum e un moment din viatza noastra,pe care o privim acu nostalgic...si suntem bucurosi k am trait vremurile alea...nu k prostutzii astia din ziua de azi care in afara de manea,freze de cocoshi si tzoale roz,nu stiu nimic altceva.
alte vremuri...traite din plin
DJ Bone
foarte fain zeze imi place astea erau vremurile bune nu lumea de cacat care e acum si viata chinuita care o ducem in ziua de azi dc nu ai bani esti un nimic vorba aia dc ai bani ai mama si tata si tot ce vrei respect pt tine si presto vecinul tau nebunel
Ai facut un lucru frumos sa ne aduci aminte de vremurile de demult.
...da, ai dreptate...din pacate totul a ramas foarte departe si nu se mai intoarce...frumos..am fost copii cu suflete curate si naive
crescand impreuna evident ca ne regasim in acest post...foarte tare!!...is curios ce va fi part III
crescand impreuna evident ca ne regasim in acest post...foarte tare!!...is curios ce va fi part III (by Maka)
pentru toti nostalgicii:
la vara la energie facem seara retro... no muzic.. just old habitz... o sa facem proiectii de desene old skool, o sa ne batem cu tzevile.. si o sa mancam paine unsa cu boia... facem concurs de lapte gros... si o sa ne jucam matza-scunsa...
ce zicetzi?
wanna b kids again?
foarte tare...noi stiam sa ne bucuram de lucruri mai simple si ne multumeam si cu lucruri mai putine...ma bucur ca am copilarit in perioada aia si nu in cea de acum,am avut mai multe de invatat...:)
Trimiteţi un comentariu
Comentariile ce contin injurii, acuze, texte calomnioase si/sau comentarii fara legatura cu anuntul postat VOR FI STERSE!!!