80's Baby: Întoarcerea bloggerului

În primul rând, trebuie să-mi cer scuze de la cititori şi de la ceilalţi. În special de la cei care aruncă priviri căutând înjurături sau un catch phrase, ştiţi cine sunteţi. Dar în primul rând de la cei care mă urmează cu dedicaţie, de asemenea, vă iubesc pe toţi. Să tot reveniţi. Nu s-au schimbat multe de ultima dată când ne-am vazut, Nana încă tot simte vârsta, mama încă se roagă pentru sufletul meu, căldura deşertului se gaseşte din abundenţă, Barack Obama tot rupe feţe, John McCain e tot în dureri, Dubai-ul e tot calduros, Natalie Portman e tot în topuri şi fata mea e tot neagră.

Încerc să nu mă leg de blogurile de relaţii, stiţi voi genul de pălăvrăgeală fată-baiat, dar e al dracu de greu, pentru că în zilele astea barbaţii nu par să sa fie în stare să facă o relaţie să meargă şi femeile par hotărâte să stea celibatare.
E adevărat că în ultimul timp am fost complet lipsit de inspiraţie, dar, ca să împrumut fraza lui Săcălici, "am găsit perfecţiunea în imperfecţiunea mea"... Aşa că, acestea fiind spuse, m-am întors, deschide-ţi-vă braţele şi bineveniţi-mă, asta e întoarcerea blogger-ului.
----------------------------------------
Semnele de avertisment sunt cam aceleaşi, pentru cupluri, cel puţin. Nu lăsaţi toate căcaturile de show-uri televizate sa vă inducă în eroare. Oprah e o mincinoasă, spuneţi-i că aşa am zis eu. ''i kid i kid i joke i joke'' şi Dr. Phil, Ellen, Tyra, Teo, toate aceste gazde care stau pe canapele şi spun poveşti şi invită ceva cretin să stea lângă ele şi să plângă când toată lumea aplaudă, mă scot din sărite. Întotdeauna pun aceeaşi întrebare tâmpită. “Deci, tu ce crezi că s-a intamplat? Cum te-a facut să te simţi lucrul acela?” De-abia apuc ziua în care unul are să răspundă "ce cred eu că s-a întamplat este că am alunecat, am dat cu capu` şi mi-am pierdut minţile şi mă face să simt cum îmi vine sa-ţi înfig un şut în faţă până când machiajul o să-ţi fie roşu!"

Părinţii mei au divorţat neoficial când aveam 5 luni, tata s-a căsătorit cu a doua nevastă pe când aveam 10 ani. Despărţirea a fost oarecum artificială, aşa că de fiecare dată când dau de vreun idiot care crede că le ştie pe toate, mă întreabă cum m-a afectat relaţia. Sunt bine, şi fuck you! De fiecare dată când aud de o relaţie de lungă durată care s-a dus pe plută, mă ia cu friguri. Cum continui după ce o relaţie de 5 ani cu cineva se duce dracu? O să fi atâta de obişnuit să ai persoana aia lângă tine, mâncând, dormind, vorbind, plimbându-se cu tine şi apoi, dintr-o dată, eşti singur. Mi-aş pierde minţile dacă mi s-ar întampla aşa ceva. Mi-aş pune faţă nouă de pernă, aş pune parfumul ei pe ea, i-aş da numele ei. La cină, aş zice “iubita, haide la masă! Să nu verşi sos pe îmbrăcăminte, ştii că vei fi îmbrăcată cu ea şi în pat”.

Ce conduce la o despărţire într-o relaţie perfectă ? Acuma nu vorbesc de târfa pe care o iubeşti şi care se fute cu toată lumea în afară de tine, te înşală într-atât încât până şi în pat când faceţi sex, îşi imaginează că eşti altcineva şi îi strigă numele cu voce tare! oops... Nu vorbim de tipu ăla care întotdeauna "trebuie să plece" imediat după ce "s-a terminat". Nu vorbesc de cupluri de celebrităţi, agaţări gen hollywood, în care totul e de dragul fotografiilor şi publicitate... de parcă cineva crede că Jay Z o să îmbătrânească lângă Beyonce... hai să fim serioşi... După ce moare toată faza, fiecare îşi vede de drum. Face parte din deal, citeşte contractul.

Vorbesc de dragoste adevarată, în care totul e perfect, şi după care în mod gradual, crăpăturile încep să apară, certurile şi neînţelegerile, liniştea care creşte din ce în ce mai mult, până vă absoarbe în intuneric şi până când într-un final explodează. Ştii că s-a terminat pentru că stai în oraş mai mult ca să nu te întorci acasă, dar nu îţi poţi explica de ce. Sunt toate relaţiile sortite eşecului? Au cumva o durată de viaţă şi variază, asta, de la cuplu la cuplu!? Sau depinde de oamenii în cauză ? Oamenii spun că opusurile se atrag, asta sa fie, oare, secretul unei relaţii îndelungate? Ca un jamaican care are o relaţie cu un contabil (copilul fumează iarbă: Nuu, trebuie să fac balanţa pentru compania asta) sau un banker care are o relaţie cu un ţigan (Ţi-am adus nişte daruri dar nu le mai gasesc. Aaa.. erau pentru mine? Îmi pare rău, dragă, le-am furat deja).

Şi după aceea totul se rezumă la el/ea s-a schimbat - e bulangiu/e o zdreamţă - nu vorbeşte deloc/vorbeşte prea mult - sforăie/asta e somnambulă şi umblă prin casă cu un cuţit în mână. Cu toate ca eşti sigur de asta, nu vrei să-i dai dumul pentru că el/ea este alesul/aleasa, şi ţi-ai putea petrece restul vieţii simţindu-te jalnic dacă te desparţi. În punctul acela din timp continui şi trânteşti uşa şi ieşi afară fără să te uiţi în spate, cu capul greu, cu umerii lăsaţi, căutând un nou început, făcându-ţi planuri şi gândindu-te ce-ai de gând să faci cu libertatea ta, ignorând temporar preţul pe care îl plăteşti (Mâinile tale vor suferi).

Al vostru,
A Saint & A Sinner
http://4thapril.blogspot.com